6/recent/ticker-posts

Muffins cu vișine

Dacă ar fi să facem un top al celor mai ușor de preparat dulciuri, muffins ar ocupa cu certitudine un loc în clasament. Se amestecă într-un bol toate ingredientele umede, se amestecă în alt bol ingredientele uscate. Se mixează apoi totul pentru cât mai puțin timp, astfel încât să nu se dezvolte glutenul din făină. Se pun în forme, se dau la cuptor și se așteaptă să fie gata.

De remarcat că nu există o traducere directă în limba română pentru muffin, iar echivalarea cu brioșa nu e corectă, la noi existând brioșa ca produs de panificație, importată din bucătăria franceză – Pain brioché. De aceea în acest blog veți găsi denumirea de muffin și nu de brioșă.

Rețeta de muffins de azi este rețeta de bază, la care am adăugat niște vișine găsite prin congelator și pe care l-am lăsat câteva ore într-o strecurătoare la dezghetat. În felul asta s-a scurs o parte din suc, iar muffins-urile mele nu au rămas prea umede în interior.

Se pot folosi evident si fructe de pădure: zmeură, coacăze, amestec de diferite fructe. Fructele de dimensiuni mici se pot folosi direct de la congelator, cu creșterea timpului de coacere.

Muffins cu vișine

Timp de pregãtire: 
Timp de gãtire: 
Porții: 12



Ingrediente:

    Ingrediente uscate

  • 280 grame făină
  • un pliculeț de praf de copt
  • o jumătate de linguriță de bicarbonat de sodiu (2,5 grame)
  • un praf de sare
  • 85-140 grame zahăr
  • Ingrediente umede

  • un ou
  • 120 ml iaurt
  • 150 ml lapte
  • 90 ml ulei de floarea soarelui
  • esența de vanilie sau de lămâie (optional)
  • Fructe

  • 100 grame de vișine

Instrucțiuni:

Se pregătește tava pentru muffins. Se unge cu unt sau se tapetează cu forme speciale pentru muffins. Se pune cuptorul la încălzit, la 170 grade pentru cuptoarele cu ventilație și 190 grade pentru cuptoarele clasice.

Se pun toate ingredientele uscate în bolul de la mixer - făina cernută, zahărul, praful de copt, bicarbonatul și sarea.

În alt bol se amestecă ingredientele lichide - oul, iaurtul, laptele și uleiul.

Adăugați tot lichidul în bolul cu făina. Mixați până se amestecă bine, circa 30 de secunde.

Adăugați fructele și amestecați pentru a le îngloba în compoziție.

Umpleți formele de muffins pe trei sferturi.

Puneți tavile cu muffins la cuptor pentru 20-25 de minute.

Note:

  • Pentru fructe congelate se adaugă 3-4 minute la timpul de coacere.
  • Se pot inlocui fructele cu 65 grame de ciocolata tăiată bucățele mici.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii