6/recent/ticker-posts

Gnocchi alla sorrentina

Gnocchi alla sorrentina, respectiv gnocchi cu sos de roșii și mozzarella, sunt unul din cele mai populare feluri de mâncare din regiunea Campania din Italia.

Se prepară ușor, iar ingredientele au termen mare de valabilitate. Am găsit în comerț gnocchi vidati, cu termen de valabilitate de peste șase luni; se găsesc de obicei în zona de frigidere, unde sunt și pastele proaspete. Am găsit mozzarella ce expiră peste trei luni, iar sosul de roșii la cutie are termen de valabilitate de minum un an.

Gnocchi alla sorrentina

Timp de pregãtire: 
Timp de gãtire: 
Porții: 4



Ingrediente:

  • un pachet de gnocchi de 500 grame. Eu am folosit Antica Corte.
  • 250 grame mozzarella, tăiată în cubulețe mici
  • o conservă de suc de roșii (passata), de 500 grame
  • o jumătate de linguriță de busuioc uscat
  • un cățel de usturoi
  • 2–3 linguri de ulei de măsline
  • parmezan ras, 70 grame
  • sare, după gust
  • câteva frunze de busuioc, pentru ornat (opțional)

Instrucțiuni:

Am început cu prepararea sosului de roșii: într-o cratiță de 1.5l am prăjit usturoiul în uleiul de măsline încins, până a devenit auriu. Am scos apoi cățelul de usturoi și am adăugat rosiile passata și busuiocul uscat. Am lăsat sosul la foc 15–20 de minute ca să scadă un pic, altfel gnocchi mei ar fi avut prea multă zeamă. La final am adaugat un praf de sare. Oricum, mie îmi place mai puțin sarat.

Am pus cam 2l de apă la fiert, în care am adăugat o linguriță de sare. Am pus cuptorul cu ventilație la încălzit, la 200 grade.

Am tăiat mozarella în cubulețe mici. Se poate da de asemenea pe răzătoarea mare.

Când fierbe apa se pun gnocchi și se fierb urmând instrucțiunile de pe pachet, până se ridică la suprafață.

Într-un vas rezistent la cuptor am alternat câte un strat de sos de roșii, unul de gnocchi și unul de mozzarella. La final am presărat parmezanul ras.

Am pus vasul cu gnocchi la cuptor pentru 20–25 de minute, până când s-a topit complet mozzarella. Se servesc fierbinți.

Note:

  • Dacă nu aveți passata de roșii se poate folosi orice alt tip de conservă de roșii (pellati, polpa), dată la blender.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii